Bernadette Szocs a zburat 25 de ore ca să concureze la Cupa Mondială! Cea mai sexy jucătoare de tenis din România, program infernal | GALERIE FOTO

Bernadette Szocs a zburat 25 de ore ca să concureze la Cupa Mondială! Cea mai sexy jucătoare de tenis din România, program infernal | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bernadette Szocs, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis de masă din România, a fost angrenată două luni în cele mai tari concursuri internaționale din pandemie. Cea mai sexy jucătoare de tenis de la noi a concurat la Cupa Mondială din China, care a avut loc în orașele Shanghai, Weihai și Zhengzhou, apoi în Macao și în Europa.

După 8 luni în care a stat doar în țară, lucru neobișnuit pentru ea, două luni Bernadette Szocs a fost plecată de acasă.

După 17 zile de carantină și un singur antrenament de 40 de minute, la Cupa Mondială, Berni a reușit să ajungă între primele 16 sportive din lume.

„A fost un drum lung, știam că o să dureze foarte mult, am zburat 25 de ore. Am avut două escale din cauza pandemiei, în China nu te primesc decât dacă vii din anumite țări. Când am ajuns, am avut ghinion, un pasager a ieșit pozitiv și din cauza persoanei respective a trebuit să stau și eu în carantină” a spus Bernadette Szocs, componentă a echipei naționale feminine de tenis de masă.

„A fost greu de acceptat pentru mine să stau 17 zile în carantină. În ultimele luni m-am pregătit foarte bine pentru că știam că voi participa la Cupa Mondială și să am un așa ghinion” a completat Bernadette Szocs.

Concursurile din China s-au desfășurat în condiții de pandemie, cu foarte multe restricții, în afară de hotel și sală, Berni nu a văzut nimic altceva. Timp de mai bine de două săptămâni, cât a stat în carantină a fost testată în fiecare zi!

„A fost foarte greu, la ei testele sunt foarte dure, durează două minute, îți bagă bețișorul în nas și în gât, dar în nas îl țin aproape două minute. Sunt cele mai stricte reguli” a mai precizat sportiva.

Bernadette Szocs a străbătut jumătate de mapamond pentru tenisul de masă

Din China, Berni a zburat în Macao, o țară pe care și-a dorit mult să o viziteze, la un concurs unde participi doar dacă te afli în primele 30 de jucătoare ale lumii: „Mi s-a îndeplinit un vis să ajung în Macao, a fost extraordinar, la acest concurs regulile au fost diferite, mesele negre, teraflexul negru, totul diferit. A fost foarte frumos”.

Din Asia, Berni a luat avionul spre Europa și zece zile a stat în orașul austriac, Linz, unde, a concurat cu echipa de acolo în Champions League: „Am ajuns în Austria, după 6 săptămâni de stat în China. Ne-am oprit în finală, din păcate am pierdut la două puncte”.

Bernadette Szocs a ajuns seara în România, iar a doua zi dimineață era la antrenament

Berni se consideră o sportivă norocoasă, pentru că în aceste vremuri grele pentru toată lumea, ea a reușit să facă cea ce îi place cel mai mult, să joace tenis de masă: „Nu știu ce aș face dacă nu aș mai juca tenis, e viața mea! Chiar mă gândeam în perioada în care nu am avut voie să ieșim din casă, cum ar fi să nu mai pot să joc, nu vreau să mă gândesc la așa ceva”.

Sportiva a revenit în țară miercuri seară, iar joi dimineață era deja la antrenament. Pentru ea, anul sportiv încă nu s-a încheiat, săptămâna viitoare va participa la Buzău, la Cupa României.

Berni recunoaște că după 60 de zile petrecute în străinătate, abia aștepta să revină acasă și are și o dorință pentru anul care va veni. „Sper să avem un an mult mai bun în 2021 și să revină totul la normal, să pot participa la concursurile internaționale și să reprezint România mai mult nu doar atât cât am reușit anul acesta” a încheiat Bernadette Szocs.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
SEMAFOARELE se schimbă definitiv. NOILE REGULI de circulație pentru șoferi
SEMAFOARELE se schimbă definitiv. NOILE REGULI de circulație pentru șoferi
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×